Premiera pentru Lenovo

By on 08/10/2014
Lenovo

* pentru prima data in cele trei decenii de la infiintare, compania chineza vinde mai multe aparate smartphone decat calculatoare

Treptat, Lenovo devine din ce in ce mai mult o firma de telefonie mobila, compania chineza dezvaluind pentru prima data ca vine mai multe aparate smartphone decat PC-uri. Pentru primul trimestru al anului fiscal, castigurile Lenovo au indicat un volum record de 15,8 milioane de unitati, in crestere cu 39 la suta fata de anul precedent. Comparativ, vanzarile pe partea de PC au crescut cu 15 la suta de la an la an, ajungand la 14,5 milioane de unitati pana la 30 iunie 2014. In plus, potrivit celor mai recente cifre de la firma de cercetare de piata IDC, Lenovo a fost al patrulea cel mai mare furnizor de smartphone-uri la nivel global in al doilea trimestru al anului 2014, dupa o ascensiune record in China.

Un plan secret pentru a deveni „regele smartphone-urilor”

Se banuieste ca impulsul neasteptat al companiei chineze vine si dupa evenimentul de la inceputul acestui an, cand Lenovo si-a cimentat angajamentul pe partea de smartphone-uri in Occident, fiind de acord sa achizitioneze Motorola de la Google, pentru 2.91 miliarde dolari.

Lenovo

Totul a inceput cu un simplu apel telefonic, prin care Eric Schmidt, presedintele executiv al Google, a sunat la Lenovo, intrebandu-i daca mai sunt interesati sa cumpere Motorola Mobility, o companie pe care Google o achizitionase doar de trei ani. Raspunsul afirmativ a adus deja Lenovo intr-o pozitie dominanta pe piata telefoanelor mobile. Ceea ce nu multi stiu insa este ca, pentru ambele companii, aceasta este o casatorie de convenienta, un acord care are inca nevoie de aprobarea instantelor de judecata din China si Statele Unite.

Lansari si in Romania

Desi este o marca foarte cunoscuta in tara sa natala si pe piata asiatica, dar mai putin in Statele Unite si in Europa, va fi interesant de urmarit ce se va intampla pe aceste piete atat cu propria gama de telefoane mobile, cat si cu cea nou achizitionata, Motorola. Pe piata din Romania, Lenovo a lansat deja mai multe modele de smartphone-uri, tara noastra fiind una dintre primele din UE pe care compania a avut-o in vedere pentru extindere.

Lenovo

Unul dintre acestea este Lenovo S860, un dispozitiv pilot cu un ecran de 5,3 inch, un telefon foarte frumos, cu cateva caracteristici care sigur ii va convinge pe anumiti utilizatori. De la optiunea dual-SIM, la durata lunga de viata a bateriei si capacitatea de a percepe alte dispozitive, toate sunt proprietati special gandite pentru a atrage oamenii de afaceri. Lipsa afisajului full HD este putin surprinzatoare, comparand cu modelele din piata, dar nu este in mod automat un dezastru.

Compania a adus in atentia romanilor si modelele S850 si S660, alte doua smartphone-uri Android, livrand produse în doze mici, pentru toate sectoarele pietei.

Lenovo

Al doilea model, plasat si in ordinea pretului, ajungand la pretul de o mie de lei, Lenovo S850 cu display de 5 inch S850, si-a facut deja un renume prin design-ul unic din sticla, ce ar putea fi si un etalon in moda smartphone-urilor. Telefonul se distinge si prin doua camere de fotografiat destul de performante, una de 13 megapixeli in spate si una de 5 megapixeli, pe fata.

Ultimul in lista, dar nu in ultimul rand, este Lenovo S660, un smartphone cu un design metalic si un procesor quad core, lansat, de asemenea, pe piata din Romania.

LENOVO

Jubileu pentru Lenovo

Anul acesta, compania chineza marcheaza 30 de ani de la infiintare. Nascuta in 1984 la Beijing, Lenovo si-a inceput activitatea ca distribuitor de produse IBM, ajungand acum la un pas de a deveni lider mondial pe piata telefonelor mobile si numarul unu in lume in ceea ce priveste vanzarea de calculatoare.

 

About Andreea Filipescu

Adauga raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>